Skip to content

Cazare in Secuime - pensiuni, hoteluri din Transilvania, Ardeal

Informații, rezervări >E-mail: office@cazareinsecuime.ro | Tel: +40742581925 | şi prin form: -Rezervare cazare on-line, cerere oferte- | HU

Micloşoara - Casele de oaspeţi ale Contelui Kálnoky PDF Imprimare Email
Pensiuni turistice - Micloşoara

Pensiunea Kalnoky

Micloşoara

În satul secuiesc Miklósvár puteţi sta în una din cele 10 camere ale caselor de oaspeţi ale Contelui Kálnoky, ori chiar în conacul aflat în curs de renovare. Dat fiind locatia perfectă a satului, există oportunitatea de-a participa la o mulţime de excursii şi activităţi zilnice.

Valea Zălanului

Prinţul de Wales a creat în cătunul Valea Zălanului un loc ascuns de lumea modernă, acesta fiind înconjurat de pădurile magnifice al Carpaţilor. Puteţi descoperi aici armonia dintre natură şi oameni, un alt fel de a trăi.

Proprietatea are 5 camere duble. Fondurile generate de casele de oaspeţi sunt folosite pentru a reface şi a păstra valorile culturale şi naturale ale regiunii.

Prinţul de Wales doreşte ca proprietăţile sale să atragă cât mai mulţi oameni pentru a descoperi bogăţiile Transilvaniei şi în acest fel să promoveze un model de dezvoltare sustenabilă. Răspândit în mai multe sate transilvănene, moşiile Contelui Kálnoky sunt locuri unde valorile trecutului sunt încă neafectate de actuala societate de consum. Aceste locuri se află sub vraja veche de secole ale armoniei dintre natură şi comunitate umană.

Familia Kálnoky susţine că domeniul lor nu este doar o relicvă a trecutului ci poate fi un model pentru un viitor viabil. Familia pune accentul pe valorile moştenite care sunt combinate excelent cu facilităţile băilor moderne şi cu sisteme de încălzire ecologice. Pentru noi respectul naturii şi valorile umane sunt prioritare.

Ca şi noi (primul document care atestă prezenţa familiei Kálnoky în zonă este din 1252) întregul personal este format din oamenii locali. Este important să lucrăm împreună cu oamenii locului, deoarece prin ei putem să menţinem tradiţiile şi valorile locale. Poate nu suntem cei mai profesionali, însă pasiunea noastră pentru ceea ce facem este neţărmuită.

Casele de oaspeţi au fost restaurate cu mare grijă, iar mobilierul şi textilele folosite sunt antichităţi autentice din regiune. Modelul nostru de renovare este caracterizat prin respectul pentru forma şi atmosfera pe care o conferă casele vechi. Felul în care renovăm casele dărăpănate le dă un aspect de îmbătrânire treptată şi graţioasă.

Împreună cu proprietăţile Prinţului de Wales din Ardeal, domeniul Kálnoky oferă cazare şi activităţi atât în regiunea Săsească şi în Secuime cât şi oportunitatea de a vă relaxa într-o zonă ascunsă adânc în pădurile pline de viaţă aflate la poalele Carpatilor.

Activităţi

Clima continentală a Transilvaniei transformă fiecare sezon în ceva special. Primăvara şi vara peisajul este înfrumuseţat de florile sălbatice care îşi etalează multitudinea de culori, dovedind astfel o biodiversitate unică. Toamna este rândul pădurilor, înconjurate de păşuni verzi, de a ne atrage privirile cu o paletă largă de culori pe care le capătă frunzele pe cale de veştejire.

Iarna lungă, din noiembrie până în martie, este una rece şi uscată. Zăpada care se aşterne oferă oportunitatea de a umbla în urma urşilor, lupilor şi a altor animale mari.

Dorinţa noastră este să prezentăm oaspeţilor noştri atât bogăţia culturală şi naturală a Ardealului cât şi viaţa de zi cu zi a comunităţilor săteşti din zonă. Exemplu este Tanti Etelka care ne introduce în tainele (aproape uitate) de funcţionare a morii de apă, iar nepoatele dânsei ne arată cum se lucrează cu războiul de ţesut. Trecutul cât şi prezentul complicat al Transilvaniei este explicat de Mónika, ghidul nostru istoric şi de arte, iar Mihály, pădurarul nostru vă va arăta orhidee sălbatice în timp ce căutaţi urmele lăsate de urşi prin pădure.

De cele mai multe ori transportul se va face cu căruţa trasă de caii noştri. Vă mai oferim oportunitatea de-a mai putea călări în poate ultimul paradis de călărie din Europa.

Mâncarea

Facem tot posibilul ca mâncarea oferită oaspeţilor să fie produsă de noi sau să fie cumpărată de la localnici. Fiecare locaţie are grădină şi livadă proprie. Creştem rasa rară de găină „Gât golaş de Transilvania negru” pentru ouă şi carne. Laptele, iaurtul şi caşul sunt cumpărat din sat sau de la stână, iar mierea o avem de la apicultori locali.

Gemurile sunt preparate de bucătăresele noastre după reţete tradiţionale. Mesele de trei feluri cu vin sunt preparate de bucătăresele localnice din reţete transmise din generaţie în generaţie. Pentru doritori servim şi meniuri vegetariene.

Cina este servita in sufrageriile comune ale caselor de oaspeţi. Serile au fost descrise, de mai multe ori, ca fiind un şir continuu de dineuri, iar sejurul petrecut la casele de oaspeţi, oferă senzaţia că totul face parte dintr-un roman de Agatha Christie, exceptând crimele.

Formular de rezervare online - Cerere oferta