| Miercurea Ciuc |
|
|
|
| Localități - Localități turistice |
Primul document autentic cunoscut care atestă existenţa oraşului ca „ oraş de câmpie” este scrisoarea de privilegii (eliberată de regina Izabella, mama lui János Zsigmond, Principele Transilvaniei), datată la 5 august 1558, în care scuteşte locuitorii oraşului de biruri în afara birurilor cuvenite Inaltei Porti otomane. Construirea cetatii Mikó începe la 26 aprilie 1623 din ordinul lui Hidvégi Mikó Ferenc (1585-1635), consilier al principelui Gabriel Bethlen, diplomat, cronicar, căpitan al scaunului Ciuc. Cetatea este reconstruită în forma actuală între anii 1714-1716 sub conducerea generalului imperial contele Stephan Steinwille, eveniment atestat şi de inscripţia în piatră aşezată deasupra porţii de intrare a cetăţii. La Sumuleu din anul 1630 a funcţionat un gimnaziu franciscan, iar din anul 1676 tipografia monahului franciscan Johannes Caioni (Kájoni). În conscripţia din 1643 figurează 44 capi de familii, 108 persoane, 25 nume de familii. Primele comunităţi profesionale s-au format după anul 1649, breasla cizmarilor fiind consemnată în scrisoarea de privilegii emisă de Sigismund Rákóczi. În anul 1661 trupele turco-tătare conduse de Ali, paşă de Timişoara, devastează Ciucul ca pedeapsă pentru participarea, fără acordul Înaltei Porţi, la expediţia militară împotriva Poloniei condusă de Gheorghe Rákóczi al II-lea.. Despre atacul împotriva oraşului informează celebrul călător şi istoriograf turc Evliya Celebi, martor ocular al evenimentelor, iar Kájoni consemnează: „Păgânii ... au jefuit tot Ciucul”. În anii 1650, 1665, 1677şi 1707 în Miercurea Ciuc s-au ţinut sfaturile generale ale scaunului Ciucului, prilej de comunicare a hotărârilor, constituţiilor acestuia. În şedinţa din 1707 s-a hotârât trimiterea, împreună cu vecinii din Trei Scaune (astăzi judeţul Covasna), a unui sol comun la principele Francisc Rákóczi I, conducătorul luptei antihabsburgice. Conform recensământului din 1721 în oraş au existat 49 gospodării şi în jur de 250 suflete, în 1755, în timpul construirii bisericii romano-catolice acest număr sporind la 450. Miercurea Ciuc a rămas şi după cel de al II-lea razboi mondial centrul regiunii, devenind în 1968 reşedinţa judetului Harghita. Din planul oraşului, amintind de litera T pe vremea lui Balázs Orbán, a rămas numai partea orizontală, adică strada Petőfi, cât de cât în forma veche. Majoritatea clădirilor din strada Petőfi au fost construite la sfârşitul secolului XIX. sau la începutul secolului XX. Clădirile vechi din strada Florilor au fost demolate în anii 1980-1989. Una dintre cele mai importante clădiri civile ale oraşului sunt: cetatea Mikó, construită în 1696, spitalul ORL (clădirea a fost construită iniţial pentru a fi sediul comandamentului trupelor de grăniceri) şi spitalul de boli contagioase, ambele edificii datând de la sfârşitul anilor 1700. Clădirea primăriei a fost construită în 1888 şi aici s-a aflat sediul comitatului Ciuc. După revoluţia din 1848 s-a construit spitalul vechi, aflat lângă cetatea Mikó. Palatul Justiţiei a fost construit în 1905, iar liceul „ Márton Áron” a fost dat în folosinţă în 1911. În timpul celui de al doilea război mondial s-a construit hotelul „Harghita” (clădirea aparţine actualmente jandarmeriei) şi clădirea Băncii Naţionale în perioada interbelică. Casa de cultură municipală a fost construită în 1963, patinoarul artificial „ Vákár Lajos în 1970, Spitalul judeţean şi Policlinica în 1972, Galeria „ Nagy Imre” în 1973, clădirea Consiliului judeţean, Casa de cultură a sindicatelor şi clădirea universitaţii „Sapientia”. Monumente, locuri deosebite• Castelul Mikó, azi îşi are sediul aici Muzeul judeţean. Fotografii
|